Posts
Cuvânt înainte
Mărturisesc că am ajuns să compun epistole doar din întâmplare… La început am vrut să corespondez şi eu, ca tot omu', dar văzând că destinatarii nu mă bagă în seamă, în ciuda insistenţelor mele, „mă jurai să scriu scrisori” – vorba cântecului –, pretextând că le-aş trimite, chipurile, dragilor ori stimaţilor corespondenţi, despre care ştiam de-acum că n-o să-mi răspunză decât la calendele greceşti, no ?, şi având grijă să salvez copiile misivielor (toate epistolele mele fiind de altfel dactilografiate ab ovo), sperând că le voi putea scoate la iveală odată şi odată… Şi, deci, cine m-ar putea opri să-mi public acu’ epistolaru’, nu cumva – veţi zice – lipsa acceptului formal al destinatarilor ? Păi, de unde să ştiu io dacă scrisorile-mi au ajuns la dânşii – din moment ce amicii nu mi-au răspuns niciodată, cu excepţia unuia singur: Călin Vlasie din Piteşti –, iar destinatarii-mi de und’ să ştie că eu le-am scris şi nu altu’, n-aşa…?
Nu vreau însă să mă pun rău cu corespondenţi-mi (vba vine ;)), căci s-ar putea să (mai) am nevoie de ei… Şi iată de ce: fiindcă jumătate din epistolele mele sunt totuşi în mâna lor, la propriu şi la figurat, subsemnatu nemaideţinând nici măcar copiile de rigoare, pe care le-am pierdut într-o împrejurare încâlcită, helas… :(( La anno domini 1980, când îmi sună ceasu’ să mă fac ierou, fiind decis atunci să-mi sacrific boţu’ de libertate şi chiar şi viaţa, n-aşa? de grija patriei, adicătelea, îi remisei amicului Călin Vlasie „Apelul către Europa” şi copiile a vreo 70 de epistole, mandatându-l pe C.V., pe de o parte, ca să lanseze bomba politică „dincolo”, aşa cum ne înţelsesem cândva, iar pe de alta, să aibă grijă de epistolaru-mi ca de propria-i avere, indiferent ce s-o întâmpla cu mine (şi mai ales în situaţia că…). Fatalitate…! După ce Vlasie auzi c-am fost arestat, prins de poteră la ieşirea dinspre Slatina a Piteştilor şi legat, de nu mai putui să fac nici o mişcare pentru patrie, ca drea', mai rău ca zavergii lu’ Vladimirescu d'anta' ..., se îngrozi ori se scârbi aşa de avan, încât nu doar că nu mai detonă bomba-mi, însă o dezamorsă de-a binelea, arzându-mi, cică, şi Apelu', şi epistolaru’…!
Noroc că-n timp ce aproape toată averea-mi, vai, se prăpădi atunci, a amicului se păstră şi se făcu mare după veroluţie (apud Luca, Piţu), crescând şi azi fericită, dacă nu cumva s-o fi încurcat cu domnii Remeş, Tănăsescu & Popescu între timp…
Nu vreau însă să mă pun rău cu corespondenţi-mi (vba vine ;)), căci s-ar putea să (mai) am nevoie de ei… Şi iată de ce: fiindcă jumătate din epistolele mele sunt totuşi în mâna lor, la propriu şi la figurat, subsemnatu nemaideţinând nici măcar copiile de rigoare, pe care le-am pierdut într-o împrejurare încâlcită, helas… :(( La anno domini 1980, când îmi sună ceasu’ să mă fac ierou, fiind decis atunci să-mi sacrific boţu’ de libertate şi chiar şi viaţa, n-aşa? de grija patriei, adicătelea, îi remisei amicului Călin Vlasie „Apelul către Europa” şi copiile a vreo 70 de epistole, mandatându-l pe C.V., pe de o parte, ca să lanseze bomba politică „dincolo”, aşa cum ne înţelsesem cândva, iar pe de alta, să aibă grijă de epistolaru-mi ca de propria-i avere, indiferent ce s-o întâmpla cu mine (şi mai ales în situaţia că…). Fatalitate…! După ce Vlasie auzi c-am fost arestat, prins de poteră la ieşirea dinspre Slatina a Piteştilor şi legat, de nu mai putui să fac nici o mişcare pentru patrie, ca drea', mai rău ca zavergii lu’ Vladimirescu d'anta' ..., se îngrozi ori se scârbi aşa de avan, încât nu doar că nu mai detonă bomba-mi, însă o dezamorsă de-a binelea, arzându-mi, cică, şi Apelu', şi epistolaru’…!
Noroc că-n timp ce aproape toată averea-mi, vai, se prăpădi atunci, a amicului se păstră şi se făcu mare după veroluţie (apud Luca, Piţu), crescând şi azi fericită, dacă nu cumva s-o fi încurcat cu domnii Remeş, Tănăsescu & Popescu între timp…
